Produsele stupului, alimente de exceptie pentru sanatatea omului


Produsele stupului au fost cunoscute si folosite de oameni, mai intai in hrana lor, ulterior si pentru combaterea si prevenirea diferitelor afectiuni, inca din vremurile biblice. Inca de pe atunci oamenii cunosteau valoarea extraordinara pe care acestea le au. La vechii egipteni, albina era considerata simbolul regelui.

Stiati ca mierea de albine este pomenita in Vechiul Testament si Noul Testament de nu mai putin de 54 de ori? Motivul pentru care este mentionata atat de des este pentru ca, valoarea ei era cunoscuta inca de pe atunci, fiind considerata unul dintre darurile cele mai de pret pe care oamenii si le daruiau in semn de pretuire, de respect sau de multumire.

"Mierea nu este altceva decat o raza de caldura transformata odinioara si care acum isi recapata forma cea dintai...Ea tine loc de soare si flori pana cand fratele ei mai varstnic, soarele...strecurandu-si prin portile intredeschise primele mangaieri caldute, va trezi la viata violetele si anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele (albinele) spunandu-le ca ozonul a pus din nou stapanire pe lume si ca cercul neintrerupt ce leaga moartea de viata a mai facut un ocol in jurul sau si iar a inviat." 

Cat de frumos caracterizeaza Maurice Maeterlinck mierea, elixirul vietii!
El a observat ca mierea aduce impreuna soarele si florile de care nu ne putem bucura in timpul iernii, rezultand o compozitie complexa cu proprietati hranitoare si vindecatoare miraculoase.

Produsele apicole naturale sunt: mierea, laptisorul de matca, propolisul, ceara de albine, veninul de albine si pastura. Dintre acestea cele mai folosite sunt mierea, polenul si laptisorul de matca, luate individual, dar mai ales combinate, folosite adesea in convalescente, avitaminoze, astenii, insomnii, nevroze, senilitate, afectiuni respiratorii, etc.

Mierea de albine

Mierea contine un amestec de fructoza, glucoza, proteine, lipide si zaharoza in cantitati mici, minerale si cantitati semnificative de vitamine solubile in apa. Contine fier, mangan, cupru, siliciu, clor, sodiu, potasiu, calciu, aluminiu, magneziu, a caror cantitati variaza in functie de solul unde au crescut plantele de la care a fost recoltat polenul. Cu cat culoarea mierii este mai inchisa, cu atat cantitatea de fier, cupru si mangan continuta este mai mare.

Datorita cantitatii mari de glucide continute, mierea este un aliment hipercaloric. 100 de grame de miere are in medie aproximativ 335 kcal.
Mierea are proprietati bacteriologice, antiseptice, antimicrobiene si antivirale. Este folosita adesea pentru tratarea ranilor si arsurilor.

Proprietatile mierii difera in functie de tipul si calitatea plantelor de unde a fost recoltat polenul, astfel ca, mierea poliflora este considerata cel mai complet tip de miere, datorita varietatii florilor de la care s-a recoltat polenul.
Mierea imprumuta din actiunile plantei din care provine, astfel ca mierea de conifere are actiune asupra sistemului respirator, mierea de lavanda este un bun calmant, mierea de papadie este depurativa si usor laxativa, mierea de tei este calmanta si sedativa iar mierea de rapita este benefica in tratamentul local al ulcerului varicos si in osteoporoza (datorita continutului crescut de calciu, bor si coenzima Q3).

Mierea se consuma cate 5 grame (jumatate de lingurita) de 3 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa si nu este recomandata copiiilor mai mici de 1 an.

Polenul

Polenul este o pulbere, de obicei de culoare galbena, care contine toti nutrientii necesari functionarii organismului uman. Se regasesc in compozitia lui: aminoacizi, acizi grasi nesaturati, vitamine, hormoni, flavonoizi, minerale, enzime, fitosteroli, acizi nucleici.
Polenul are multiple utilizari terapeutice. Este un puternic fortifiant al sistemului imunitar si un sustinator excelent al organismului aflat in tratament cu chimioterapie sau radioterapie. Polenul stimuleaza activitatea osteoblastelor (celulele care regenereaza oasele), fiind de mare ajutor in prevenirea si tratarea osteoporozei.

Datorita nutrientilor pe care ii contine, polenul, stimueaza memoria si imbunatateste functionarea creierului.
Polenul, ca si mierea, in functie de florile de la care este recoltat, preia si din proprietatile tamaduitoare ale acestora, adaugand la multiplele beneficii pe care le are si altele precum: calmarea starilor depresive, actiune hipotensiva, sau detoxifiana.

Polenul crud se pastreaza la congelator sau la frigider, maxim 10 zile de la decongelare.

Administrarea polenului crud se face prin dizolvare intr-un mediu acid (suc proaspat de fructe) pentru minim 20 de minute. Fiind un energizant foarte puternic, se administreaza, de regula, dimineata.
Doza recomandata este de 5-10 gr/zi la copiii intre 1-10 ani, 10-30 gr/zi copiii peste 10 ani si adultii.
In situatii de solicitare intensa, adultii pot creste progresiv cantitatea, pana la 50-100 gr/zi.
Se recomanda in cure de minim 8 saptamani, de doua ori pe an.

Lăptișorul de matcă

Lăptișorul de matcă este o substanță naturală foarte complexă, produsă de albine din concentrarea elementelor esențiale din polen și miere. Datorită bogăției de nutrienți pe care îi conține, este un hiperaliment pentru organismul uman. Se considera ca este singurul aliment din lumea vie capabil să transforme organismul care se hrănește cu el.

Lăptișorul de matcă are capacitatea de a prelungi viața oricărei ființe vii, care se hrănește cu el în mod sistematic.

Lăptișorul de matcă are culoare alb-gălbuie, aspect perlat și gust acrișor, puternic astringent.
În compoziția lăptișorului de matcă se găsesc : aminoacizi, acizi grași esențiali, vitamine ( B1, B2, B3, B5, B6, B7, B8, B9, B12, A, C, D, E, K ), substanțe minerale, antioxidanți, enzime, hormoni, glucide, 10-HDA (acid 10-hidroxidecenoic, acid întâlnit numai în lăptișorul de matcă, care îi conferă proprietăți puternic antibacteriene, antifungice, antivirale).
Printre beneficiile consumului de lăptișor de matcă se numără : efect regenerator pronunțat,
îmbunătățirea nivelului energetic general, scăderea nivelului colesterolului sanguin, întărirea
sistemului nervos, refacerea celulelor nervoase, îmbunătățirea memoriei și concentrării, întărirea
imunității, cu obținerea unei rezistențe sporite la răceli și gripe, creșterea capacității de efort fizic și
intelectual, echilibrare hormonală a organismului feminin, îmbunătățirea fertilității la ambele sexe,
ameliorarea simptomelor menopauzei, creșterea libidoului, echilibrarea nivelului glicemiei, reducerea procesului inflamator în corp, prevenția bolilor degenerative (demență senilă, Alzheimer), stimularea producției de colagen etc.
Lăptișorul de matcă poate fi consumat în stare pură sau amestecat în miere.
 
Administrarea în stare pură se face sublingual, până la dizolvarea completă, cu 20-30 minute
înainte de masa de dimineață.
La copii se recomandă 0,5 g, iar la adulți 1-2 g/zi, în cure de trei luni, de două ori pe an, mai ales iarna și primăvara.
Omogenizat în miere (10 g lăptișor la 500 g miere), se pot administra 1-2 lingurițe/zi la copii
și 1-2 linguri/zi la adulți.
Conservarea lui se face la congelator, de unde se scot cantități mici, sau în miere vie (concentrație de maxim 20-25%), la frigider.
Poate da reacții alergice, la unele persoane.

Pastura

Pastura, este produsul apicol cu care albinele se hranesc, de aceea mai este supranumita si "painea stupului". Este un produs obtinut prin fermentarea polenului in conditiile naturale ale stupului. Deși compoziția chimică este asemănătoare polenului, proprietățile păsturii sunt mult mai benefice decât ale polenului, datorită conținutului crescut de zaharuri simple, vitamine ( A, B, C, D, E, K ), acid lactic, peste 100 de enzime (inclusiv o enzimă pentru digestia laptelui, care nu există în polen) și substanțe minerale, proteine, aminoacizi (toți aminoacizii esențiali), flavonoide, fitosteroli, kaempferol (previne osteoporoza), acizi nucleici, polifenoli.
Păstura este de 3 ori mai puternică decât polenul din punct de vedere terapeutic, fiind un bun susținător al sistemului imunitar.
Datorită cantităților mari de acid lactic și a efectului antibiotic puternic, păstura poate fi ținută la temperatura camerei fără să își piardă calitățile.
Păstura are efect antibiotic, revitalizant și antianemic pronunțat, aducând în corp cantități mari de minerale și vitamine, echilibrand nivelul colesterolului sanguin si contribuind la detoxifierea organismului. Pastura este foarte recomandată copiilor, datorită calităților imunostimulatoare și antivirale. Protejează și reface ficatul și tubul digestiv, regland tranzitul intestinal. Datorita calităților sale imunostimulatoare și hepatoprotectoare, păstura este un remediu important în lupta împotriva cancerului.

Propolisul

Propolisul este un amestec de substanțe, care are rolul de a proteja stupul de agresorii externi. Substanțele sunt culese din mugurii și de pe scoarța arborilor și dozate de către albine în așa fel încât, indiferent de unde este recoltat, are proprietăți aproape identice.

Acesta are capacitatea de a distruge foarte multe tipuri de virusuri, ciuperci si bacterii, fiind, astfel, cel mai puternic agent antiinfecțios cunoscut în lumea vie.
Printre afecțiunile care pot fi tratate cu ajutorul propolisului se numără : răceală, gripă, boli
respiratorii cu secreții, bronșite, colite, astenie, hipertensiune arterială, aritmie cardiacă, herpes, arsuri, eczeme, acnee.
 
Polenul poate fi găsit fie sub formă brută, sub forma unor bulgărași de culoare maro închis, cu miros
specific, fie sub formă de tinctură.
Tinctura poate fi obținută si in casa, din propolisul in forma bruta, astfel : într-un borcan se pun 15 linguri de propolis, peste care se adaugă 400 ml alcool alimentar de 90°. Se închide ermetic borcanul și se lasă la macerat 15 zile, agitând zilnic. După două săptămâni se strecoară și se păstrează în sticluțe mici, de culoare închisă.
 
Tinctura se administreaza cate 50 de picături pe pâine sau miere, de 3-4 ori/zi. Nu se diluează în apă.
Nu se administrează singură, pentru că apa din salivă face unele substanțe componente să precipite.
In forma bruta, propolisul se administreaza cate bucata de mărimea unei alune, care se suge ca o bomboană, insa, prezintă dezavantajul faptului că poate duce la distrugerea smalțului dinților, dacă nu sunt curățați bine, intrucat adera foarte bine.
 

Ceara de albine

 
Ceara de albine este o substanță organică cu o structura complexă, lichidă în momentul secretării, dar care se solidifică în contact cu aerul. Este moale, de culoare alb-gălbuie, foarte ușor lipicioasă, cu un
miros plăcut, asemănător mierii.
Din punct de vedere chimic este o substanță asemănătoare cu grăsimea animală, care conține grăsimi, hidrocarburi, substanțe aromate și substanțe minerale, in cantitati variabile în funcție de hrana albinelor, de recoltă, de condițiile fiziologice ale familiei de albine și de modul de extracție.
Ceara de albine este folosită în tratamente datorită capacității sale de a îngloba și transporta
ușor diferite substanțe active, dar și de a le tempera acțiunea unora dintre acestea.
Are acțiune antibiotică și regeneratoare, mai ales pentru piele, datorită vitaminelor
A și D conținute. Este indicată în infecțiile bacteriene și fungice, are efect analgezic, antialergic.
Poate fi utilizată sub formă de emulsii, creme, geluri și soluții cu eliberare lentă, ovule,
supozitoare, bomboane cu miere și vitamine etc.
Ceara nu este recomandata a fi utilizata în tratarea ranilor supurante, sau în afecțiunile care presupun exces de secreții (salivare, gastrice sau intestinale).

Veninul de albine

Veninul este secretat de glandele de venin ale albinelor, ca o metoda de autoaparare ale acestora.
Veninul de albine este o substanță complexă, care contine atât substanțe organice, cât și anorganice : hormoni, enzime, uleiuri și alte substanțe volatile, săruri minerale, proteine.

Trebuie evitată inhalarea veninului de albine, indiferent de forma sa, deoarece are un efect puternic iritant asupra mucoaselor.
Tratamentul cu venin de albine se face numai sub supraveghere medicală, deoarece există riscul producerii unor reactii precum umflături, eruptii cutanate, tulburări respiratorii, stari de vomă, dureri abdominale sau chiar soc anafilactic.

Veninul are multiple proprietati terapeutice, antireumatismale, analgezice, sau imunostimulatoare. Poate fi folosit in combaterea unor afectiuni precum poliartrita, spondiloza, sciatica, lumbago, pareze, guta, afectiuni vasculare sau astm brosic. Veninul are de asemenea efect anticancerigen.

Cel mai adesea sunt utilizate injectiile cu venin sau administrarea de venin de albine uscat.
Nu este recomandata administrarea veninului de albine persoanelor care suferă de : diabet, pancreas, ficat, inima, arterioscleroză avansată, epilepsie, encefalită, sifilis, nefrită, nefroză sau femeilor însărcinate.


Daca ti-a placut acest articol apreciaza pagina noastra de facebook




 
 

Spune-mi daca ti-a placut acest articol